A spune și a nu spune, în același timp

 „Unii nu pot să înțeleagă că un lucru îl și spui, și nu îl spui”. (Horia Bernea /Câteva gânduri despre muzeu, cantități, materialitate și încrucișare) 

 Bernea o spune în sensul gândirii antinomice la români, unde conținuturile etice- pozitive, pot atinge, prin exces, contrariul lor negativ.  

Așa e imaginea: spune și nu spune, în același timp.  

1.O imagine de tip artistic- creată, produsă, pictată, nu este niciodată o simplă vedere (înregistrată mecanic), ci ea este întotdeauna o gândire cu intenția de a face văzut. Ce? O facere expresivă sau un conținut ideatic, o viziune. Prin urmare, o imagine de artă spune mai mereu ceva, evident nu în felul în care o face un text. Citirea imaginii de artă se face cu simțirea  conjugată cu înțelegerea . Vederea ca simțire înțelegătoare deslușește, decriptează, interpretează, traduce și formulează frazeologic înțelesurile sau sensurile posibile ale imaginii, fără să poată însă a o epuiza vreodată în cuvinte. 2.Este foarte cunoscut faptul că o imagine a cărei semnificație este consacrată, dacă este folosită în exces, atinge contrariul ei, se dezbracă de sens și nu mai spune nimic. Se demonetizează. Simțirea înțelegătoare refuză să adere la calitatea imaginii și astfel ea se depreciază. Așa s-a întâmplat cu imaginea simbolurilor creștine, uzate înainte de ‘89 prea mult ca monedă de dizidență sau de ariergardă tradiționalistă, ca monedă critică de supra sau sub apreciere, ori ca monedă de afirmare a apartenenței religioase, pur și simplu. Recurența motivului ortodox a făcut ca în arta românească contemporană- de până în ‘89, să se petreacă plinul până la refuz, de care arta românească contemporană- de după ‘90, s-a delimitat, uneori cu o destructivă vehemență. 

 3. Eu însumi încă de la începuturile mele de pictorisitor, am înțeles că „un lucru îl spui, și nu-l spui” deopotrivă; că dincoace de statutul imaginii de „a spune și a nu spune” în același timp, aș face bine să fiu subtil în mărturisire și discret în producerea pictoricească a mărturiei și că înțelept aș fi dacă evidența credinței mele și claritatea mesajului meu- creștin, le-aș face într-un mod nou, la care privitorul (oricare ar fi el, drept sau necredincios), să poată adera. Liniștit. În tihnă. Cu mintea trează.