Compunere de atelier 2

V220720161521H / Cînd m-apuc de pictat o icoană,tot ce știu nu-mi folosește la nimic.La icoană trudesc.Icoana nu e în mînă,nu e în culori.Truda mă alcătuiește.Dacă n-am rugăciune,caut cuvinte de rugare,și mă trudește nevoința.Dacă n-am icoană,în mine însumi,caut Protoicoana,și mă trudește neasemănarea.

M100820161959H / Domnul-Dumnezeul meu, mă muncește la icoana Sa.

Rost.Rostire.Duh

• Să trăiești omenirea ca pe un singur om.Unul înmulțit cu unul înmulțit cu unul face tot unul,și unul devine.
•  Omul n-are aripi,dar zboară.
• Rugăciunea,ca lucrare a devenirii noastre duhovnicești întru ființă,este făurirea cea mai grea a omului.Mult mai ușor zidești o civilizație întreagă decît propriul tău suflet.
• Bățul cu care învîrți în jar,ș-acela arde.Asta e rugăciunea.Te mistuie.
• Însușindu-ne,asumîndu-ne anumite greutăți,scăpăm de ele.
• Dac-am crezut ceva bisericesc,întotdeauna s-a adeverit.Atenție la verosimil.Dumnezeu nu încearcă să fie verosimil.Adevărul se apără prin sine.Minciuna trebuie să fie verosimilă.Ea trebuie  să apară ca adevăr,ca să fie credibilă.
• Omul nu are decît ce poate da,și nu are decît ce este.

Părintele Ieroschimonah Rafail Noica (texte din contextele You Tube)

Matca

M290620161519H
Sutele de imagini despre artă văzute azi pe net,stînd acasă,m-au stîrnit.După cum m-au stîrnit şi sutele de cuvinte citite mai ieri din Antimetafizica,în mers către sau dinspre atelier.Am momente cînd acumulările de soiul ăsta-cantitative,mă deblochează şi dau la iveală idei,rostiri,faceri de spirit.Această stare de acumulare cantitativă o caut,nu o dată.Pentru că ea funcţionează ca o baie de lumină creatoare,în care mi se pare că intru mizer,banal,obscur,şi ies curat,proaspăt,strălucitor.

Sigur-în genere,acumulările cantitative se pot petrece pe diverse nivele calitative de stare spirituală.Una e să reciţi rîvnitor,de exemplu,rugăciuni,alta e să cînţi induioşător pricesne,şi alta e să tîngui liturghisitor nişte psalmi.Sau,una e să vorbeşti o limbă "de cartier"-maternă,alta e să vorbeşti o limbă literară-învăţată,şi cu totul alta e să vorbeşti o meta-limbă a cuvintelor de dincolo de cuvinte.

Eu cred că nivelul de acumulări metafizice e cel mai aproape de esenţa umană,pentru că numai la acest nivel,omul este,în mod total,creator.Matca umană e "chip şi asemănare cu Dumnezeu",ceea ce înseamnă că e şi creatoare,într-o primă şi ultimă instanţă.Omul e vechi din nou în fiecare dintre noi.Ieri.Azi.Mîine.Mereu.Mă pot întîlni cu Adam cel Vechi,pe care prin suprapunere îl pot şi înnoi în efortul de a transcede lucrurile şi de a le numi,într-un fel primar,creator.Poate că asta înseamnă să fii poet:să chemi lucrurile pe numele lor.Nichita Hristea Stănescu,pentru mine,el e Poetul-în felul cel mai adamic cu putinţă,pentru că el mi-a redat sensul chemării lucrurilor pe numele lor,ba mai mult,el mi-a revelat necuvintele pentru nenăscutele şi nevăzutele lucruri nechemate de Adam.Niciodată pînă la rostirea lui Nichita n-am simţit,la propriu,prospeţimea cuvîntului,şi n-am văzut,de-a binelea,puterea cuvîntului.

În banalitate,oamenii se aseamănă între ei sub ordinul speciei muritoare.Împinşi de nevoi imediate,ei se retrag în obişnuinţă şi comoditate.În originalitate,oamenii se deosebesc între ei sub ordinul rasei creatoare.Ei vor să atingă mai mereu,cîtuşi de puţin,înălţimea adîncă a sensurilor originare.
În deosebirea oamenilor e o asemănare cu originarul.Iar în asemănarea lor este o îndepărtare de originar, către superficialitate,către aparenţă,către gratuit.

Notă:
"Antimetafizica,Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu"/ Editura "Cartea Românească"/1985
"Antimetafizica,in memoriam Nichita"/Editura Anastasia/2014