N-am aflat pînă azi,de ce am vrut să plec vara trecută pe Muntele Athos doar cu un creion şi un caiet de desen în bagajul meu de pictor.Ei bine,revăzîndu-mi creionările făcute în vremea şederii mele la Chilia Sfîntul Ipatie,îmi dau seama acum,că sensul vrerii mele a fost acela de a mă abţine de la culori,de a nu mai pofti la bogăţia nuanţelor posibile şi,deci,de a ţine un fel de post al vederii (aşa cum se şi cuvenea,de altfel).Foarte curînd însă,încă de la primele încercări.am ştiut că nici tonul creionărilor mele nu e cel bun.Nu în termenii contrastului de lumină-umbră mi se părea mie că pot prinde firescul locului. Atunci m-am văzut constrîns să mă rezum la sărăcia liniei,ca la cel mai cuminte şi mai sincer cuvînt de mărturisire.Azi ştiu că numai umila urmă de creion putea reda în albul hîrtiei tihna luminoasă a peisajului şi odihna sufletului meu.
