După ce le-am trecut pe curat într-o carte (autograf) de poeziceri,am pierdut aceste schițe într-o sumedenie de hîrtii.Mă încăpățînasem să nu le arunc,și mă bucur că n-am făcut-o,pentru că ele au rămas singurele schițe-martor care-mi reprezintă in nuce ideea de poem iconic și de desen poematic.În esență,povestea acestor schițe e legată de o vizită la Institutul lumii arabe (IMA) din Paris,pe care am dorit s-o celebrez cu cîteva desene,pe care apoi,mai tîrziu,am simțit nevoia să le și adnotez.Din însoțirea iconicității cuvîntului cu literalul imaginii au ieșit aceste desene cu iz poematic.
Astăzi,mă gîndesc că experiența desenelor poematice ar merita continuată,și mă uit la regăsitele schițe ca la baza unui nou proiect artistic.
