luni, 4 noiembrie 2019

Azi, odată cândva

M050620180848H/ Recunoscusem bifurcația. Copilul din mine își aduce aminte că odată, cândva, mai trecuse pe acolo. Da. Era bifurcația spre care îmi întorsesem capul, vrând parcă s-o fixez în memorie. Era locul care nu trebuia pierdut. Era intersecția care nu trebuia uitată. Fiindcă era răscrucea mea de viață. La ieșirea din Bistrița, din drumul mare al Clujului se face un drumeag spre Reghin, care trece prin Herina. Drum rânduit! Atunci, demult, mergând pe jos, mânam de la spate junincile moșului meu, luate din târgul Bistriții. Acum, azi, umblând pe sus- la sufletul oamenilor, îmi mân de la spate Pictorisirile, pe același drum. Biserica mireasă. Biserica evanghelică de pe culmea Herinei, se arată ca o mireasă. Ca o minune albă, așezată-n verdele viu al dealurilor dimprejur. Multă vreme dezveșmântată de vitregia vremurilor și de uitarea oamenilor, azi, biserica din Herina e strălucitoare. Înaltă și strălucitoare. Dar de senzaționala ei înălțime nu mi-am dat seama decît în momentul în care am pășit în interiorul ei. După ce am trecut de portalul de intrare pe sub arcatura boltită care susține balconul orgii ș-am ridicat ochii să caut plafonul, am avut senzația tare că sufletul mi se ridică odată cu privirea, sus, sus, foarte sus. Interiorul bisericii e mult mai zvelt decît pare la prima vedere. În schimb, altarul, mi s-a părut că-mi stă în suflare, atât de aproape mi s-a părut că este. Evident că-n chibzuiala arhitecturii s-a mizat pe dominanța înălțimii asupra adâncimii, astfel încât sentimentul de plecare pe verticală să fie favorizat în raport cu cel de urcare în adâncimea orizontală a altarului. La un moment dat, în timpul punerii expoziției, a intrat în biserică un grup mare de sași și au început să cânte o cântare bisericească. Tare impresionat am fost de glăsuirea lor frumoasă și de plăcuta acustică a spațiului. Înlăuntrul bisericii de zid se auzea la unison biserica  trăitoare. Bine inspirat am fost și am înregistrat momentul. Frumoase sunt căile Domnului!

https://youtu.be/1jEpZtlmfCY
https://youtu.be/uEFvuelEaTk

marți, 29 octombrie 2019

Reflexii. Suprapuneri. Integrări




















Timpan pentru lumină



































Realizat-am  astă faină expunere cu sprijinul și dăruirea domniilor lor: Alexandra și Cristian Brutaru de la asociația culturală DAR DEVELOPEMENT.


Cuvînt la deschiderea expoziției Timpan pentru lumină

Pentru a înțelege câtuși de puțin expunerea timpanelor pentru lumină, cred că sunt necesare câteva precizări, de fond, privitoare la modul meu de a gândi pictura.

Cândva, în trecut, după o scurtă dare de seamă, am scris pe fruntea atelierului meu o învățătură de minte cu care mă identific până în ziua de azi, și anume: urechea pe sentiment, ochiul sub ascultare. Această deviză, ivită dintr-o necesitate firească în practica mea de atelier, este în același timp și un deziderat. De multe ori, mă trudesc s-ajung în starea de a da glas vederii unui simțămînt. Caut, deci, să fiu atent la ceea ce simt atunci când pictez. Ceea ce m-ajută să ajung rapid în centrul emotiv al ființei mele este muzica. O anume muzică. Și un anume timbru instrumental. Mie mi se pare că Suitele lui Johann Sebastian Bach pentru violoncel corespund sonor timbrului picturii mele.

Mai mult decât altă dată, poate, în timpul lucrului la acest proiect mi-am pus și repus întrebarea: ce mai înseamnă astăzi pictura? Sau, pe scurt: ce este pictura? Astăzi, pictura înseamnă foarte multe lucruri, cumva colaterale culorii. Se admite, în general, că în pictură este vorba despre culoare, dar se omite puterea culorii de a ne afecta. Se știe, în principiu, că pictura este o chestiune de expresie a culorii, dar se uită dimensiunea ei sonoră. Se crede, în definitiv, că pictura înseamnă acord cromatic, dar se neglijează aspectul muzical al compoziției picturale. În special, pentru acest proiect m-am restrîns la unda sonoră a culorii și la rezonanța ei, plecând de la ideea că pictura începe invariabil cu un raport simplu între două sunete-culori.

Din punctul meu de vedere, sufletul uman poate fi reprezentat metaforic printr-un timpan a cărui membrană, sensibilă la vibrația luminii, poate vedea sunetul culorilor.

L150420192315H