Exerciţiu de respirare

D29112015/"Nina în verde"(N.Tonitza-Muzeul Zambaccian) îmi aduce aminte de studiile mele de licean.Mi se părea atunci (pentru că mi se impunea!) că lucrările mele nu merg destul de departe în studiu,că le lipseşte aprofundarea pe formă,sau că formelor  le lipseşte aşezarea în spaţiu,că sînt plate.Îmi aduc aminte că mă mulţumeam (precum Tonitza-în unele "cazuri")să fixez armonic (în culori) şi proporţional corect (în raporturi de forme) o figură în cadru.Mi se părea (pentru că mi se spunea!) că studiul făcut la prima simţire nu-i destul,şi că a-l opri din mers,înseamnă a-l păstra într-o stare de superficialitate.Nimic mai fals!Proasta şcoală a academismului searbăd mi-a inoculat un demers-adică,un mers către un scop final,greşit.Dumnezeu ştie cît de tare m-am împotrivit mersului către un soi de moarte a lucrărilor mele,în acelaşi timp în care m-am silit să-mi depăşesc aşa zisa stare de "superficialitate".Ce rău îmi pare că nu mai am nici un studiu din perioada liceeană?! Mă gîndesc acum că adevărata şcoală de artă,nu e învăţămîntul sistematizat-după nişte rigori academice,aplatizant-după o platformă de reguli reprezentaţionale,şi uniformizant-după un model de calibrare estetică,ci muzeul,şi nu o sumă de constrîngeri înţelegătoare,ci o grămadă de libertăţi cercetătoare.Îmi dau seama acum că adevărul lui Tonitza trebuia să fie pentru mine (şi-ntr-un fel ascuns a şi fost!) mai tare decît orice lecţie de aprofundare rigoristă.Ani la rînd,mi-am omorît (sau doar nimicnicit) prima bucurie de a picta cu pretinsul scop al "studiului terminat".De ce să pictezi altfel decum simţi?În locul constrîngerii predate şi cerute,e de preferat libertatea asumată,alegerea personală.
Calea marii arte (după cum ne-o arată MUZEUL)aceasta este: să fii tu însuţi,liber şi asumat.

"Temeiuri" fără temei

"Temeiuri"-le salonului de artă din 2013,de la sala Constantin Brâncuşi a Parlamentului României,n-au avut pentru mine nici un temei de participare.
Ce temei programatic ar putea să aibă o expoziţie a cărui singur criteriu de prezentare este amalgamul democratic de nume şi lucrări?Ce temei calitativ ar putea să aibă un salon de artă in care toate lucrările tuturor artiştilor sunt acceptate fără discriminare valorică?Şi ce temei ideatic ar putea să aibă un curator pentru care nici neîncadrarea în tema propusă nu contează?

Studiu 3-Istoria unei deveniri

• Revederea şi adăugirea clasicelor "ediţii" de pictură făcute pe eternele teme ale figurii umane,ale naturii statice şi ale peisajului,au început cu această lucrare. Afirmarea clarului și obscurului ca termeni antinomici ai picturii mele,a început cu această lucrare.Misterioasa punere în scenă a luminii,a început cu această lucrare.Transfigurarea alegorică a obiectelor în ”vase alese”,a început cu această lucrare.Pictura ca text și subtext,a început cu această lucrare.Minunata fire a lucrurilor de a fi”,ca proiect pe viață,a început cu această unică lucrare.
• Ceea ce la început nu era decît o formulă vizionară de a revedea cele trei teme ale clasicității trecute în cheia clar-obscurului lor consacrat,a devenit mai apoi un mod implinit de ”a spune” ceva despre natura lucrurilor. 

Studiu 2-Istoria unei deveniri

• Cînd mi-am aşezat şevaletul în drumul livezilor de la Brădet,lîngă o oarecare şură,n-am ştiut că m-am aşezat de fapt într-o anume răscruce.Abia la sfîrşitul zilei,cînd am terminat ş-a doua schiţă,mi-am dat seama c-am lăsat în urmă modul distant şi documentarist de a face peisaj şi că aveam înainte promisiunea unui alt mod-intimist şi vizionar,de a trata frumuseţea naturii.Ordonarea selectivă a datelor peisajului a apărut,ca intenţie,pentru prima dată în aceste schiţe.Interludiul luminos,ca interval între planurile de adîncime,a apărut pentru prima dată în aceste schiţe.Iarăşi,paradoxul accentului care răstoarnă percepţia spaţială în acelaşi timp în care o şi fixeză ca centru de interes,a apărut pentru prima dată în aceste singulare schiţe.
• Firescul Naturii e plin de Frumos.Pentru că e plin de Dumnezeu.
• ”Peisajul unui sentiment”este cel în care încerc să realizez un continuum relațional între ”sentiment”,”credință”și ”peisaj”.

Studiu-Istoria unei deveniri

 

• Din dubiul căutării am ieşit în largul unei mirabile certitudini,cu acest crochiu.Din mreaja întrebării aruncate la încercare am scos un tulburător răspuns,cu acest crochiu.Din rutina unei cercetări minore am dat la iveală nota majoră a unui sens,cu acest crochiu.Din nebuloasa încercuire a lipsei de viziune am scăpat în fabulosul cerc al imaginarului metaforic,cu acest crochiu.Din banalitatea tehnică a unui exerciţiu figurativ am fugit într-o nouă obiectivitate şi dintr-o simplă mişcare de pensulă am trecut din anticamera realităţii într-o miraculoasă baie a suprarealităţii,cu acest unic crochiu.
• Eu îmi respect ideile cu religiozitate.
• O idee e o suflare de gînd care-ți umflă pînzele conștiinței în călătoria ta spre Sens.

Crochiuri

Cîndva,examenul de admitere,la oricare din cele trei facultăți de arte plastice existente în țară,era gîndit ca un examen de capacitate.În condițiile în care numărul locurilor scoase la concurs,pe facultăți și secții,era extrem de mic în raport cu numărul candidaților-din ce în ce mai mare,de la an la an,condițiile de admitere erau dure și concurența acerbă.Ei bine,lăsînd la o parte excepțiile de concurență neloială,în facultate nu puteai fi admis decît dacă erai foarte bine pregătit din punct de vedere academic-dat fiind faptul că sistemul de învățămînt artistic era unul de tip clasic,propriu școlilor occidentale de artă din secolul XIX. Pentru ca trierea candidaților să fie drastică,examinatorii academiști au decis să impună,ca o primă măsură de evaluare a capacității de gîndire plastică,o probă de ”foc”-cea a crochiurilor,care să fie și eliminatorie.Însă.pentru ca exigența evaluării să fie maximă,profesorii decidenți au hotărât c-această probă eliminatorie să se facă din memorie.Concret,asta a însemnat că,într-o primă etapă de examinare,candidaților li se impunea un model uman într-o mișcare prescrisă oficial,li se dădea un timp limitat de observare liberă a modelului și un timp precis de execuție în desen a celor observate.Avînd în vedere faptul că,pentru oricare dintre visătorii candidați,numai reușita de intrare la facultate ar asigura și intrarea în viața artistică,niciunul din ei nu-și putea permite să aibă,mai ales în etapa probei de ”foc”,emoții,trac,sau un cît de mic tremur de mînă.De aceea,proba de ”foc”-eliminatorie,nu era numai o probă de aptitudini,ci și o probă de rezistență psihologică,care viza capacitatea stăpînirii de sine a candidaților.

La vreo patru ani distanță de la terminarea facultății,în momentul în care mi-am propus să ”regăsesc” figura umană,m-am supus din nou unei probe de ”foc”încercînd să fac niște crochiuri,dar de data asta fară nici o altă presiune mentală în afara celei pe care mi-a procurat-o dubiul căutării.

Întotdeauna mi-a plăcut ca lucrul meu -desenat sau pictat, să aibă viață.Să fie făcut dintr-o suflare.De expirare.

Clar-obscur

•  Numai din profunzimea obscurităţii putem simţi cu adevărat bucuria luminii.
• Lumina nu poate fi mirabilă decît în întuneric.
• Clarul și obscurul sunt termenii antinomici în care îmi concep pictura.

Trecut

 

Un prezent trecut,în doi timpi şi două mişcări de gînd şi de fapt.

Blog catalog-Dominus 1992

Rememorare-Orizont 1999

Blog-pliant-Rememorare 1999