luni, 9 mai 2016

Studiu 2-Istoria unei deveniri




  • Cînd mi-am aşezat şevaletul în drumul livezilor de la Brădet,lîngă o oarecare şură,n-am ştiut că m-am aşezat de fapt într-o anume răscruce.Abia la sfîrşitul zilei,cînd am terminat ş-a doua schiţă,mi-am dat seama c-am lăsat în urmă modul distant şi documentarist de a face peisaj şi că aveam înainte promisiunea unui alt mod-intimist şi vizionar,de a trata frumuseţea naturii.Ordonarea selectivă a datelor peisajului a apărut,ca intenţie,pentru prima dată în aceste schiţe.Interludiul luminos,ca interval între planurile de adîncime,a apărut pentru prima dată în aceste schiţe.Iarăşi,paradoxul accentului care răstoarnă percepţia spaţială în acelaşi timp în care o şi fixeză ca centru de interes,a apărut pentru prima dată în aceste singulare schiţe.
  • Firescul Naturii e plin de Frumos.Pentru că e plin de Dumnezeu.
  • ”Peisajul unui sentiment”este cel în care încerc să realizez un continuum relațional între ”sentiment”,”credință”și ”peisaj”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu