duminică, 20 martie 2016

Binecuvîntare pentru ţară


 

Chilia Sfântul Ipatie – Pelerinajul părintelui Cleopa Ilie la Sfântul Munte

O, Românie, ţara mea! O, popor binecuvântat! Toată viaţa m-am rugat pentru mântuirea fiilor tăi! Acum eu mă duc la Hristos şi te binecuvintez în numele Preasfintei Treimi, să fie mila şi darul lui Dumnezeu îndoit peste fiii şi fiii fiilor tăi şi să rămâi în veci statornică în credinţă şi iubitoare de Hristos! De vei face aşa, niciun neam nu te va robi şi vei fi cinstită pe pământ şi vei afla milă şi iertare în ziua cea mare a judecăţii pe care o aşteptăm! Amin! Amin!
Plecăm spre Mănăstirea Vatopedu şi Chilia Sfântul Ipatie, a treia chilie românească din vatra acestei mari Lavre. Părinţii de la cele două chilii ne petrec pe cale. Poteca trece pe lângă malul înalt al Mării Egee. Este o dimineaţă de septembrie senină şi binecuvântată. În zare se înalţă spre cer turlele Mănăstirii Vatopedu. Ne des­părţim de părinţii noştri atoniţi cu lacrimi în ochi.
Trecem prin faţa mănăstirii şi urcăm uşor pe valea însorită a unui pârâu. După o jumătate de ceas ajungem la Chilia Sfântului Ipatie, aşezată pe un mic platou în­conjurat de pomi şi viţă-de-vie. Chilia aceasta a fost cumpărată pe la jumătatea secolului XIX de către ieromonahul Orest Baldovin, ucenicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. El a fost primul egumen şi adevă­ratul ctitor al acestei chilii cu hramul Sfântul Mucenic Ipatie. Tot egumenul Orest Baldovin formează aici o obşte de până la 12 călugări, majoritatea ardeleni.
De peste 40 de ani, superiorul acestei chilii este venerabilul arhimandrit Dometie Trihenea, originar din Tilişca Sibiului. În prezent, obştea Chiliei Sfântul Ipatie este for­mată din trei părinţi: arhimandritul Dometie Trihenea, în vârstă de peste 80 de ani, protosinghelul Ilarion Lupaşcu, din Mănăstirea Cernica, în vârstă de 60 de ani şi monahul Ilarion Dincă, din Mănăstirea Sihăstria, în vârstă de 42 ani.
Intrăm în curtea chiliei şi ne închinăm în biserică. Apoi stăm de vorbă cu părinţii ascultători. Ei ne spun că bătrânul egumen este bolnav în pat. Suntem conduşi până la chilia lui. Îi sărutăm mâna şi-i cerem binecuvântare. Cine ştie dacă îl mai vedem vreodată.
- Domnul şi Maica Domnului să vă binecuvânteze, părinţilor! Tare mă bucur că aţi venit până la noi şi m-aţi cercetat în boală. De acum mă cheamă Dumnezeu la El! Am peste 80 de ani, din care 65 i-am trăit în Sfântul Munte. M-am silit după putere să fac voia lui Dumne­zeu, să-mi păzesc conştiinţa curată şi să slujesc cele sfinte cu mare evlavie şi smerenie. Acum aştept să merg la Hristos, ca să dau răspuns de toate câte am făcut! Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine să-mi dăruiască iertare de păcate, sfârşit creştinesc şi veşnică odihnă.
- Ce sfat lăsaţi după plecarea din trup ucenicilor sfinţiei voastre?
- Să trăiască în deplină dragoste unii cu alţii, să aibă răbdare în ispite, să iubească rugăciunea şi smere­nia şi să se roage pentru mântuirea sufletului meu.
- Ce cuvânt de folos trimiteţi în ţară părinţilor şi credincioşilor care vă cunosc?
- Să se roage mai mult, să se împace unul cu altul, să aibă răbdare în necazurile vieţii, să iubească slujbele Bisericii, cărţile sfinte şi milostenia şi să asculte de păstorii lor sufleteşti ca să nu cadă din dreapta credinţă. Apoi să fugă până la moarte de aceste păcate cumplite: necredinţa, uciderea de copii, desfrânarea şi beţia, care stăpânesc astăzi în lume. De vor face aşa, vor primi îndoit dar de la Dumnezeu şi mântuire a sufletului. O, Românie, ţara mea! O, popor binecuvântat! Toată viaţa m-am rugat pentru mântuirea fiilor tăi! Acum eu mă duc la Hristos şi te binecuvintez în numele Preasfintei Treimi, să fie mila şi darul lui Dumnezeu îndoit peste fiii şi fiii fiilor tăi şi să rămâi în veci statornică în credinţă şi iubitoare de Hristos! De vei face aşa, niciun neam nu te va robi şi vei fi cinstită pe pământ şi vei afla milă şi iertare în ziua cea mare a judecăţii pe care o aşteptăm! Amin! Amin!
Facem rugăciune împreună cu părinţii şi cântăm axionul Maicii Domnului. Apoi sărutăm mâinile părintelui Dometie, luăm binecuvântare şi plecăm.
(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 438-440)
http://www.doxologia.ro/

Chilia Sfîntul Ipatie-Muntele Athos


 
 
Aflată pe moşia Mănăstirii Vatoped, la numai o jumătate de ceas distanţă de mers pe jos de aceasta, Chilia Sfântului Ipatie din Sfântul Munte „pare o gospodărie ţărănească din Săliştea Sibiului mutată ca printr-o minune, acum mai bine de un veac şi jumătate, în peisajul athonit al măslinilor şi chiparoşilor” – după cum era descrisă de un pelerin, cu aproape un secol în urmă. Nu mai puţin de cinci din cei şase stareţi ardeleni care au condus „Sfântul Ipatie” vreme de mai bine de un secol au fost din Săliştea sau Tilişca Sibiului.
O tradiţie locală aşează originea acestei vetre monahale undeva pe la sfârşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea.
Istoria recentă a chiliei, începe cu ieromonahul Orest Baldovin, ucenicul de chilie al Sfântului Calinic de la Cernica. Acesta a plecat după anul 1860 în Sfântul Munte, însoţit de monahii Teodosie, de loc din Săliştea Sibiului, şi Ilie, din judeţul Prahova. Atras de frumuseţea şi liniştea locului, Cuviosul Orest a cumpărat în 1868 chilia cu hramul „Sfântul Ierarh şi Mucenic Ipatie” de la Mănăstirea Vatopedu cu 7000 de lei. Odată cumpărat locul, părintele Orest a început să zidească o nouă biserică deasupra celei vechi din secolul al XV-lea, care era săpată în pământ ca o catacombă. Noul lăcaş, lung de 10 metri şi lat de 5 metri, va fi terminat în anul 1873. După aceasta s-a îngrijit şi de grădină, plantând măslini, vie, aluni, nuci, portocali, lămâi şi smochini. Cuviosul Orest a trecut la Domnul în 1878, lăsând minunata chilie pe mâinile ucenicilor săi, majoritatea ardeleni.
Urmaşul la stăreţie al Cuviosului Orest a fost ieroschimonahul Teodosie Dascălul, din Săliştea Sibiului. Mare cărturar şi luptător pentru apărarea dreptei credinţe în Ardeal, părintele Teodosie este cel care a cerut Mănăstirii Vatoped binecuvântarea ca aceasta chilie să rămână a românilor. S-a strămutat la cer în anul 1886.
La stăreţie a urmat al treilea ucenic al Cuviosului Orest, monahul Diomid, originar din Ţara Făgăraşului. Gazdă primitoare pentru numeroşii pelerini români care ajungeau în Athos, a înzestrat biserici din Transilvania cu sfinte moaşte, veşminte, cărţi, tămâie şi alte lucruri necesare sfintelor slujbe. Părintele Diomid a trecut la cele veşnice în anul 1899.
Al patrulea stareţ al Chiliei „Sfântul Ipatie” a fost schimonahul Filaret Şerban, din Săliştea Sibiului, cel mai sporit ucenic al părintelui Orest. Obştea chiliei se compunea atunci din şase vieţuitori, toţi transilvăneni. În 1904 el a plecat din Sfântul Munte în Transilvania, reuşind prin predicile sale înflăcărate să întoarcă de la uniaţie mai multe comune din judeţele Sibiu, Alba şi Braşov.
După retragerea părintelui Filaret la Schitul Prodromu, din anul 1911 stăreţia Chiliei „Sfântului Ipatie” a fost preluată de nepotul stareţului Teodosie Dascălul, ieromonahul Teodosie Domnariu, născut în Săliştea Sibiului. În numai şase ani, Părintele Teodosie, a strâns o obşte de 12 părinţi ardeleni. În acelaşi timp, el a fost şi un bun gospodar, îngrijindu-se de repararea bisericii, dar şi de aducţiunea de apă de la o distanţă de aproape trei kilometri.
Odată cu plecarea la Domnul a părintelui Teodosie în 1946, toiagul de stareţ a fost predat pentru aproape patru decenii părintelui Dometie Trihenea (1909-1985), egumen al Mănăstirii Zografu, între anii 1965-1975.
I-a urmat la conducerea chiliei ucenicul său, monahul Ilarion Dincă, originar din Adamclisi, Dobrogea, care a răposat în mai 2004, la vârsta de 68 de ani.
Astăzi, la conducerea chiliei Sfântul Ipatie este tânărul părinte Ignatie Bozianu, moldovean de obârşie. Ucenic al Bătrânului Dionisie Ignat de la Colciu, continuă tradiţia românească a chiliei Sfântul Ipatie. În ultimii ani, aşezământul a trecut printr-un amplu proces de restaurare.


28 Septembrie 2015 Silviu Cluci Locuri de pelerinaj


Doxologia.ro
Portalul doxologia.ro este un proiect al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei – Arhiepiscopia Iaşilor, dezvoltat şi administrat de Doxologia Media, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

vineri, 18 martie 2016

Văz-duh

V040920150946/E o ţară dincolo de lume-îmi place să le spun tuturor celor care mă întreabă despre Muntele Athos.Pentru că e un mare adevăr în propoziţia asta.Duhul locului e atît de puternic încît te extrage lumii-cu toate problemele ei(importante!),te sustrage aparenţelor lumii-cu toată greutatea lor(bătătoare la ochi!) şi te aşează în adevăr.Muntele Athos-cu duhul lui,te dezbracă de lume şi te îmbracă cu adevărul curat al unui sens de viaţă creştin,te îmbracă cu esenţa unui mod de a fi şi de a înţelege existenţa ta şi a lucrurilor din lume.Muntele Athos-cu duhul lui,te dezbracă de deşertăciune şi te imbracă cu rostul clar al mîntuirii.Muntele Athos-cu duhul lui,te dezbracă de poleiala slăbiciunilor fireşti şi te îmbracă cu sărăcia tăriilor suprafireşti.Pentru că Muntele Athos este "muntele vederii de Dumnezeu".

sâmbătă, 12 martie 2016

Creionări



















N-am aflat pînă azi,de ce am vrut să plec vara trecută pe Muntele Athos doar cu un creion şi un caiet de desen în bagajul meu de pictor.Ei bine,revăzîndu-mi creionările făcute în vremea şederii mele la Chilia Sfîntul Ipatie,îmi dau seama acum,că sensul vrerii mele a fost acela de a mă abţine de la culori,de a nu mai pofti la bogăţia nuanţelor posibile şi,deci,de a ţine un fel de post al vederii (aşa cum se şi cuvenea,de altfel).Foarte curînd însă,încă de la primele încercări.am ştiut că nici tonul creionărilor mele nu e cel bun.Nu în termenii contrastului de lumină-umbră mi se părea mie că pot prinde firescul locului. Atunci m-am văzut constrîns să mă rezum la sărăcia liniei,ca la cel mai cuminte şi mai sincer cuvînt de mărturisire.Azi ştiu că numai umila urmă de creion putea reda în albul hîrtiei tihna luminoasă a peisajului şi odihna sufletului meu.

duminică, 28 februarie 2016

Respirari 3

D240820141120H/Să pictez cu dor de Dumnezeu...Mi-ar place.Am auzit psalţi cîntînd cu dor de Dumnezeu,dar,oare cum e să pictezi cu dor de Dumnezeu?Cum se poate picta astfel?Cum ar trebui să arate,în văzul tuturor,culoarea unui plîns rugător?A unui psalm?Sau,oare cum s-ar putea psalmodia în culori?
Cum să scot din culori o cîntare de slavă lui Dumnezeu?Cum să ridic în culori glasul recunoştinţei mele?Glasul bucuriei...că MINUNAT EŞTI TU DOAMNE ÎN TOATE LUCRURILE TALE,sau glasul conştiinţei...că NIMIC NU SUNT,NIMIC NU POT FĂRĂ TINE,DOAMNE,cum să-l redau?Învaţă-mă Doamne. Învaţă-mă.
M270820141302H/Mă uit la pictura domnului H.Paştina şi văd că-n amestecul culorilor lui este dor de Dumnezeu.Mă uit la SPAIMEle maestrului C. Baba şi văd că-n frămîntarea culorilor lui este un tragic dor de Dumnezeu.Mă uit la tot ce a pictat Ş. Luchian şi văd în perfecta armonie a culorilor lui un dureros dor de Dumnezeu.Parcă nu-i nimic mai sfinţitor,în pictură,decît o suferinţă suprapusă frumuseţei trăirii.Şi mă uit lung,în memorie,la natura pictată de I. Andreescu şi văd in firescul pămînteştilor lui culori,greutatea unui dor de Dumnezeu.
S300820141326H/Ce înseamnă,de fapt,să ai dor de Dumnezeu pictînd?Mai întîi,să ai dor de Dumnezeu înseamnă,cred eu,să trăieşti cu durere frumuseţea acestei lumi,pentru că întrezăreşti în ea neasemuita frumuseţe a unei alte lumi pierdute,cîndva.Să ai dor de Dumnezeu înseamnă să trăiesti nostalgic raiul comuniunii cu Dumnezeu,de care ai fost lipsit,odată.Mai apoi,să ai dor de Dumnezeu pictînd înseamnă să pui in culori atîta uimire şi admiraţie pentru lumea în care trăieşti,cît să trezeşti Frumosul din om şi să produci în el o stare de sublim.Iarăşi,să ai dor de Dumnezeu pictînd însemnă să aşezi în culoare atîta durere şi nădejde încît să îngenunchezi un suflet de om,iar pe om să-l determini să-şi ridice ochii către cer.
M020920141120H/Îmi dau seama că,de fapt,nu pot atinge cu propriile cuvinte "dorul de Dumnezeu"făra să dau în patetism retoric,şi că,pînă la urmă,nici cu culorile(pe care pretind că le folosesc mai bine) nu-l pot ajunge doar printr-o simplă şi de-nceput propunere."Dorul de Dumnezeu" nu-i un concept de pus înaintea unei gîndiri,şi nici nu poate fi luat drept un precept de viaţă.Pentru că "dorul de Dumnezeu" nu-i o idee,nu-i o teorie de pus în aplicare,ci o stare,un mijloc,o cale.Dorul de Dumnezeu îl ai,sau nu îl ai.E o trăire.Ţine de felul în care lumea trece prin sufletul tău,şi,mai ales,de felul în care lumea o pui în legătură cu Dumnezeu.Deci,e şi un mijloc.Mijlocul spiritual,care te poartă prin lumea reală şi te duce în lumea suprareală.Numai prin spirit putem ridica lucrurile şi pe noi înşine,din ordinul lumii subcereşti în cel al ordinii divine.Şi numai prin spirit cunoaştem cum e posibilă si necesară traversarea.Va să zică,"dorul de Dumnezeu" e şi un drum.O cale.Adică,o purcedere,de la "cele mai de jos ale pămîntului"(Sf. Ap.Pavel-Ep.către Efeseni/Cap.4-v 9)la cele înalte."Dorul de Dumnezeu" e duh nostalgic amestecat cu o imensă părere de rău.E un imn de laudă topit într-o rugăciune de iertare.E o trăire,care nu poate deveni niciodată un scop de viaţă,şi cu atît mai puţin,un scop artistic."Dorul de Dumnezeu" e urmarea unei neîmpliniri umane permanente,şi,deci,e un mod creştin de viaţă.Ori,trăirea creştină nu poate face obiectul vreunei demonstraţii,după cum nici trăirea artistică nu poate fi ţinta vreunui demers.Trăirea creştină,mai mult sau mai puţin sporită, se vede în fapta oricui,după cum, trăirea artistică se vede,atita cît este,în faptul picturii.
Preocuparea principală a unui pictor credincios nu trebuie să fie urma dorului de Dumnezeu,ci arătarea lumii aşa cum o trăieşte el.Căci,după credinţa lui se va vedea şi dorul de Dumnezeu,amestecat în culori,în forme,în sensuri sau mesaje.