joi, 7 aprilie 2016

Stare veneţiană

J311220091705H-VE/ Veneţia de "carton"(din poveşti,vederi şi filme)am văzut-o transformată,ca prin minune,în Veneţia de piatră. Veneţia imaginară,fragmentară, compusă din colaje,a devenit,încetul cu încetul,Veneţia reală,pipăibilă cu ochii. În mod bizar,mi se părea că umblu cu ochii şi paşii pe străzile unui vis.Din aburul unei păreri vagi şi îndepărtate-ca de legendă,apăreau într-un fel minunat stradine,canale de apă,pieţe,ziduri,biserici,palate,oameni,pescăruşi,nori,cer,mare...Deşi îmi dădeam bine seama că înaintez într-o realitate tot mai clară,declicul rupturii de vis,sfîrşitul bizareriei nu s-a produs decît în piaţa San Marco.Acolo "ready-made"-ul unei veneţii miniaturale,confecţionat de mine ca un simbol alegoric,a încetat să mai funcţioneze ca atare.Simbolul adevărat,prin excelenţă alegoric al Veneţiei,Piaţa San Marco,a reuşit să-mi redimendioneze oraşul la scara 1:1 şi să mi-l redea ca pe un "corp de realitate",în spaţiu.

Ceea ce răneşte vederea nu este frumuseţea lumii,ci vremelnicia ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu