L180420161225H

Public,în sfîrșit,o notă de jurnal care privește lucrarea momentului.De multă vreme mi-am dorit să aduc la zi proiectele mele,în sensul că decalajul dintre timpul nașterii lor și timpul săvîrșirii acestora să dispară.

Reflecții de atelier

Am scris pe fruntea atelierului meu,în timp,două devize cu care mă identific total.Ele au urcat în  ființa mea spre rostire în mod firesc dinspre pictura pe care o practic.

Reflexii de atelier

Exerciţiu de respirare

D29112015/"Nina în verde"(N.Tonitza-Muzeul Zambaccian) îmi aduce aminte de studiile mele de licean.Mi se părea atunci (pentru că mi se impunea!) că lucrările mele nu merg destul de departe în studiu,că le lipseşte aprofundarea pe formă,sau că formelor  le lipseşte aşezarea în spaţiu,că sînt plate.Îmi aduc aminte că mă mulţumeam (precum Tonitza-în unele "cazuri")să fixez armonic (în culori) şi proporţional corect (în raporturi de forme) o figură în cadru.Mi se părea (pentru că mi se spunea!) că studiul făcut la prima simţire nu-i destul,şi că a-l opri din mers,înseamnă a-l păstra într-o stare de superficialitate.Nimic mai fals!Proasta şcoală a academismului searbăd mi-a inoculat un demers-adică,un mers către un scop final,greşit.Dumnezeu ştie cît de tare m-am împotrivit mersului către un soi de moarte a lucrărilor mele,în acelaşi timp în care m-am silit să-mi depăşesc aşa zisa stare de "superficialitate".Ce rău îmi pare că nu mai am nici un studiu din perioada liceeană?! Mă gîndesc acum că adevărata şcoală de artă,nu e învăţămîntul sistematizat-după nişte rigori academice,aplatizant-după o platformă de reguli reprezentaţionale,şi uniformizant-după un model de calibrare estetică,ci muzeul,şi nu o sumă de constrîngeri înţelegătoare,ci o grămadă de libertăţi cercetătoare.Îmi dau seama acum că adevărul lui Tonitza trebuia să fie pentru mine (şi-ntr-un fel ascuns a şi fost!) mai tare decît orice lecţie de aprofundare rigoristă.Ani la rînd,mi-am omorît (sau doar nimicnicit) prima bucurie de a picta cu pretinsul scop al "studiului terminat".De ce să pictezi altfel decum simţi?În locul constrîngerii predate şi cerute,e de preferat libertatea asumată,alegerea personală.
Calea marii arte (după cum ne-o arată MUZEUL)aceasta este: să fii tu însuţi,liber şi asumat.

"Temeiuri" fără temei

"Temeiuri"-le salonului de artă din 2013,de la sala Constantin Brâncuşi a Parlamentului României,n-au avut pentru mine nici un temei de participare.
Ce temei programatic ar putea să aibă o expoziţie a cărui singur criteriu de prezentare este amalgamul democratic de nume şi lucrări?Ce temei calitativ ar putea să aibă un salon de artă in care toate lucrările tuturor artiştilor sunt acceptate fără discriminare valorică?Şi ce temei ideatic ar putea să aibă un curator pentru care nici neîncadrarea în tema propusă nu contează?

Studiu 3-Istoria unei deveniri

• Revederea şi adăugirea clasicelor "ediţii" de pictură făcute pe eternele teme ale figurii umane,ale naturii statice şi ale peisajului,au început cu această lucrare. Afirmarea clarului și obscurului ca termeni antinomici ai picturii mele,a început cu această lucrare.Misterioasa punere în scenă a luminii,a început cu această lucrare.Transfigurarea alegorică a obiectelor în ”vase alese”,a început cu această lucrare.Pictura ca text și subtext,a început cu această lucrare.Minunata fire a lucrurilor de a fi”,ca proiect pe viață,a început cu această unică lucrare.
• Ceea ce la început nu era decît o formulă vizionară de a revedea cele trei teme ale clasicității trecute în cheia clar-obscurului lor consacrat,a devenit mai apoi un mod implinit de ”a spune” ceva despre natura lucrurilor. 

Studiu 2-Istoria unei deveniri

• Cînd mi-am aşezat şevaletul în drumul livezilor de la Brădet,lîngă o oarecare şură,n-am ştiut că m-am aşezat de fapt într-o anume răscruce.Abia la sfîrşitul zilei,cînd am terminat ş-a doua schiţă,mi-am dat seama c-am lăsat în urmă modul distant şi documentarist de a face peisaj şi că aveam înainte promisiunea unui alt mod-intimist şi vizionar,de a trata frumuseţea naturii.Ordonarea selectivă a datelor peisajului a apărut,ca intenţie,pentru prima dată în aceste schiţe.Interludiul luminos,ca interval între planurile de adîncime,a apărut pentru prima dată în aceste schiţe.Iarăşi,paradoxul accentului care răstoarnă percepţia spaţială în acelaşi timp în care o şi fixeză ca centru de interes,a apărut pentru prima dată în aceste singulare schiţe.
• Firescul Naturii e plin de Frumos.Pentru că e plin de Dumnezeu.
• ”Peisajul unui sentiment”este cel în care încerc să realizez un continuum relațional între ”sentiment”,”credință”și ”peisaj”.