Creionări

N-am aflat pînă azi,de ce am vrut să plec vara trecută pe Muntele Athos doar cu un creion şi un caiet de desen în bagajul meu de pictor.Ei bine,revăzîndu-mi creionările făcute în vremea şederii mele la Chilia Sfîntul Ipatie,îmi dau seama acum,că sensul vrerii mele a fost acela de a mă abţine de la culori,de a nu mai pofti la bogăţia nuanţelor posibile şi,deci,de a ţine un fel de post al vederii (aşa cum se şi cuvenea,de altfel).Foarte curînd însă,încă de la primele încercări.am ştiut că nici tonul creionărilor mele nu e cel bun.Nu în termenii contrastului de lumină-umbră mi se părea mie că pot prinde firescul locului. Atunci m-am văzut constrîns să mă rezum la sărăcia liniei,ca la cel mai cuminte şi mai sincer cuvînt de mărturisire.Azi ştiu că numai umila urmă de creion putea reda în albul hîrtiei tihna luminoasă a peisajului şi odihna sufletului meu.

Respirari 3

D240820141120H/Să pictez cu dor de Dumnezeu...Mi-ar place.Am auzit psalţi cîntînd cu dor de Dumnezeu,dar,oare cum e să pictezi cu dor de Dumnezeu?Cum se poate picta astfel?Cum ar trebui să arate,în văzul tuturor,culoarea unui plîns rugător?A unui psalm?Sau,oare cum s-ar putea psalmodia în culori?
Cum să scot din culori o cîntare de slavă lui Dumnezeu?Cum să ridic în culori glasul recunoştinţei mele?Glasul bucuriei...că MINUNAT EŞTI TU DOAMNE ÎN TOATE LUCRURILE TALE,sau glasul conştiinţei...că NIMIC NU SUNT,NIMIC NU POT FĂRĂ TINE,DOAMNE,cum să-l redau?Învaţă-mă Doamne. Învaţă-mă.
M270820141302H/Mă uit la pictura domnului H.Paştina şi văd că-n amestecul culorilor lui este dor de Dumnezeu.Mă uit la SPAIMEle maestrului C. Baba şi văd că-n frămîntarea culorilor lui este un tragic dor de Dumnezeu.Mă uit la tot ce a pictat Ş. Luchian şi văd în perfecta armonie a culorilor lui un dureros dor de Dumnezeu.Parcă nu-i nimic mai sfinţitor,în pictură,decît o suferinţă suprapusă frumuseţei trăirii.Şi mă uit lung,în memorie,la natura pictată de I. Andreescu şi văd in firescul pămînteştilor lui culori,greutatea unui dor de Dumnezeu.
S300820141326H/Ce înseamnă,de fapt,să ai dor de Dumnezeu pictînd?Mai întîi,să ai dor de Dumnezeu înseamnă,cred eu,să trăieşti cu durere frumuseţea acestei lumi,pentru că întrezăreşti în ea neasemuita frumuseţe a unei alte lumi pierdute,cîndva.Să ai dor de Dumnezeu înseamnă să trăiesti nostalgic raiul comuniunii cu Dumnezeu,de care ai fost lipsit,odată.Mai apoi,să ai dor de Dumnezeu pictînd înseamnă să pui in culori atîta uimire şi admiraţie pentru lumea în care trăieşti,cît să trezeşti Frumosul din om şi să produci în el o stare de sublim.Iarăşi,să ai dor de Dumnezeu pictînd însemnă să aşezi în culoare atîta durere şi nădejde încît să îngenunchezi un suflet de om,iar pe om să-l determini să-şi ridice ochii către cer.
M020920141120H/Îmi dau seama că,de fapt,nu pot atinge cu propriile cuvinte "dorul de Dumnezeu"făra să dau în patetism retoric,şi că,pînă la urmă,nici cu culorile(pe care pretind că le folosesc mai bine) nu-l pot ajunge doar printr-o simplă şi de-nceput propunere."Dorul de Dumnezeu" nu-i un concept de pus înaintea unei gîndiri,şi nici nu poate fi luat drept un precept de viaţă.Pentru că "dorul de Dumnezeu" nu-i o idee,nu-i o teorie de pus în aplicare,ci o stare,un mijloc,o cale.Dorul de Dumnezeu îl ai,sau nu îl ai.E o trăire.Ţine de felul în care lumea trece prin sufletul tău,şi,mai ales,de felul în care lumea o pui în legătură cu Dumnezeu.Deci,e şi un mijloc.Mijlocul spiritual,care te poartă prin lumea reală şi te duce în lumea suprareală.Numai prin spirit putem ridica lucrurile şi pe noi înşine,din ordinul lumii subcereşti în cel al ordinii divine.Şi numai prin spirit cunoaştem cum e posibilă si necesară traversarea.Va să zică,"dorul de Dumnezeu" e şi un drum.O cale.Adică,o purcedere,de la "cele mai de jos ale pămîntului"(Sf. Ap.Pavel-Ep.către Efeseni/Cap.4-v 9)la cele înalte."Dorul de Dumnezeu" e duh nostalgic amestecat cu o imensă părere de rău.E un imn de laudă topit într-o rugăciune de iertare.E o trăire,care nu poate deveni niciodată un scop de viaţă,şi cu atît mai puţin,un scop artistic."Dorul de Dumnezeu" e urmarea unei neîmpliniri umane permanente,şi,deci,e un mod creştin de viaţă.Ori,trăirea creştină nu poate face obiectul vreunei demonstraţii,după cum nici trăirea artistică nu poate fi ţinta vreunui demers.Trăirea creştină,mai mult sau mai puţin sporită, se vede în fapta oricui,după cum, trăirea artistică se vede,atita cît este,în faptul picturii.
Preocuparea principală a unui pictor credincios nu trebuie să fie urma dorului de Dumnezeu,ci arătarea lumii aşa cum o trăieşte el.Căci,după credinţa lui se va vedea şi dorul de Dumnezeu,amestecat în culori,în forme,în sensuri sau mesaje.

Sunt

Sunt ceea ce voi fi pentru că am fost aşa cum sunt

Atelier în Tranziţie-Istoric

MINUNATA FIRE A LUCRURILOR DE A FI- TVR Documentar

Teolografiile Senso Tv

Respirări 2

J200220141143H.Eu fac prin teolografii drumul invers de la ceea ce a devenit icoana la cuvânt.Cuvântul a dat fiinţe.Fiinţa umană a dat icoane "scrise".Icoana scrisă a dat citire(celor fără de literă).Icoana se întoarce prin citire la cuvânt.//Eu nu sunt iconoclast,adică "spărgător de icoane",ci iconodul,adică unul care "slujeşte icoanelor".//Sunt eu un traducător de icoană?Da!Sunt un traducător de icoană care face traducere de scriitură.Pe linia traducerii unui sens al icoanei,mi-am permis şi eu,cu responsabilitatea toată de care sunt în stare,să traduc icoana la modul comentat sub forma colajului-obiect de tip contemporan.// D230220141253H.Chiar şi pentru un artist îmbisericit,darămite pentru un om de rând-receptor de artă,cu o mentalitate pietistă,ceea ce fac eu cu teolografiile trebuie că este prea îndrăzneţ.Către ceea ce încerc să produc nu este altă cale bătută.Didahiile mele teolografice nu au precedent.// D020320141509H.Efectele plastice sunt impurităţi de care,mai ales în cazul teolografiilor,mă lipsesc.Absenţa mâinii măiestrite,lipsa voită a gestului pictural şi intervenţia plată,neartistică,sunt la vedere.// M170720131120H.Nu trebuie uitat că expunerea teolografiilor are caracterul unui ESEU,şi că numai această încadrare justifică ARTEXTELE pe care vreau să le prezint.Compusul cuvânt:artext,se referă la calitatea lucrărilor de a fi,în acelaşi timp,text şi imagine.Faptul că folosesc "litera" ca bază de referinţă,şi "scrierea"ca modalitate principală de exprimare,face ca expunerea mea să poată fi încadrată corect la numita specie literară:eseu.Mai departe,faptul de a transfera "litera" şi "scrierea"dintr-o specie literară într-o specie plastică,face ca eseul să fie întărit de "caracterul" iconologic dat.Dubla postură a semnelor:C,T,N,de litere şi de simboluri iconografice,atrage după sine o dublă citire:una "literară",care face lizibilă referinţa la numele de CONSTANTIN,şi alta,"simbolică",care face vizibilă ICONOGRAFIA MÂNTUIRII.Prin urmare,artextele mele teolografice nu sunt altceva decât nişte scrisori destinate unor tâmple umane pentru renaştere creştină.// S200720131247H.Patru fi-vor culorile dominante ale expunerii teolografiilor:roşul purpurei împărăteşti-pentru că e culoarea sacrificiului domnesc;albastrul cerului-pentru că e şi culoarea Raiului înalt;albul luminii-pentru că e culoarea dumnezeirii;şi negrul-pentru că e şi culoarea nopţii de veci.