vineri, 18 aprilie 2014

Prolog la TEOLOGRAFII

NAŞTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS: Dumnezeu-Tatăl,Cel neîncăput de zile,Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor,Se pogoară în istoria umanităţii,pe care o frânge-n două,şi cu împreuna-lucrare a harului Duhului Sfânt,Se sălăşluieşte în pântecele Preacuratei Fecioare Maria,ca prin naştere în lume a Fiului Său,Cel de o fiinţă cu Tatăl,să restaureze firea omului şi s-o ridice prin sacrificiu la îndumnezeire.// ÎNTÎMPINAREA DOMNULUI:Dreptul Simeon,cinstita poartă a Legii celei vechi şi arc al profeţiei dumnez eieşti,recunoaşte în pruncul Iisus pe Mântuitorul lumii şi Lumina neamurilor şi închinîndu-I-se Lui,zice:"Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne,după cuvântul Tău,în pace,că vazură ochii mei mântuirea Ta,pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor,lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului tău Israel."(Luca,2/29-32)// BOTEZUL DOMNULUI: Hristos-Omul iubirii cereşti,calcă în apa Iordanului şi,tulburând oglinda neamurilor,urcă în adâncime până la pământescul Adam,pe care spălându-l de păcatul originar îl şi înnoieşte prin propriul botez.// SCHIMBAREA LA FAŢĂ: Pe culmea devenirii umane Se arată Hristos-dreapta răscruce a dumnezeirii cu omul,stând schimbat la Faţă în lumina necreată a Slavei,împreună cu doi munţi de sfinţenie,înveşniciţi sub tensiunea ascultării-proorocii Moise şi Ilie,ca să cădem şi noi precum apostolii Petru,Iacov şi Ioan,mişcaţi de uimire,şi să credem mărturisitor că: "Acesata este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am bine voit".(Matei,17/5)// MARIA ŞI MARTA: Tensionată de grijă,Marta se arcuieşte Domnului slujindu-I,iar Maria,mişcată de smerenie,se frânge Mântuitorului,prevestindu-I patima cea mare a Răstignirii.// ÎNVIEREA LUI LAZĂR: Hristos-tăria lumii şi cumpăna cea dreaptă,descumpăneşte Moartea,Îşi întinde braţul atotputerniciei şi-l ridică pe Lazăr din moarte la viaţă.Lazăr atins de cuvântul lui Hristos se mişcă spre înviere şi în plinire de viaţă fiind,se tensionează ca un arc viu.// INTRAREA ÎN IERUSALIM: La intrarea în Ierusalimul pământesc,Împăratul slavei-Hristos,vine călare pe umila coardă de spinare a unui asin,şi,bătut cu flori amare,este întîmpinat cu osanale,pregătindu-I-se,cu covoare de veşminte aşternute la picioare,calea regală a batjocurei şi a răstignirii.// CINA CEA DE TAINĂ:La cină,Hristos-Arhiereu,S-a făcut pe Sine slujitor apostolilor(şi prin ei, nouă,tuturor)împărtăşindu-i cu Trupul şi Sângele Său,prefigurate în pâine şi vin.Dintre ei,unul se apleacă a ascultare.Altul se întinde a trădare.//SĂRUTUL LUI IUDA: Curba crescătoare a păcatului îl face pe Iuda să se creadă egalul în mărime a lui Hristos,şi-L îmbrăţişează cu trădare,dându-şi sărutul pe arginţi."Cel ce mănâncă pâinea cu mine a ridicat călcâiul asupră-Mi".(Ioan,13/18)// PURTAREA CRUCII: Hristos-Cuvântul,impovărat cu firea umană,a luat Calea domnească a umilinţei şi ne-a revelat nouă dumnezeiescul Adevăr al iubirii prin răstignire,ca să avem prin El Viaţă veşnică.// RĂSTIGNIREA DOMNULUI: Axa lumii-Hristos,Care a unit pe verticală cerul şi pământul,S-a lăsat pironit pe orizontala condiţiei umane,pe care a şi mişcat-o prin cutremur şi a tensionat-o prin absolvire de păcat.// COBORÂREA LA IAD: Hristos-Mântuitorul,"cu moartea pe moarte călcând",coboară în pântecoasa întindere a Iadului,şi cu străfulgerarea dumnezeirii Sale risipeşte puterea întunericului şi dăruieşte viaţă nouă celor din morminte.// ÎNVIEREA DOMNULUI: Cel ce pe toţi ne-a însemnat cu crucea Sa,Hristos-Binecuvântarea noastră,a înviat!Cel ce pe toţi ne-a promis Raiului,Hristos-Paştele nădejdii noastre,peste coarda lumii,la cer s-a ridicat.// ÎNCREDINŢAREA LUI TOMA:În timp ce Toma-Apostolul,are nevoie de semne ca să poată fi însemnat,sau de atingere ca să fie atins de adevărul Învierii lui Hristos,ei,ceilalţi Apostoli,toţi ca unul,îşi arcuiesc ascultarea sub braţul Crucii şi îşi tensionează firea a supunere.// ADORMIREA MAICII DOMNULUI: După ce a primit "ramura cea de bucurie a Raiului de la binevestitorul Gavriil"şi"Sfântă încăpere a Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut";şi după ce sabie i-a trecut prin inimă odată cu răstignirea dumnezeiescului ei Fiu,"Maica Făcătorului lumii"-Preacurata şi de-a pururi Fecioara Maria a adormit,arcuită de smerenie,întru slava lui Dumnezeu şi "a sfinţit văzduhurile cu suirea Sa la cer"pentru mântuirea omenirii.(Acatistul Adormirii Maicii Domnului)// SEMN DE BIRUINŢĂ:Hristos-Corabia ne-a salvat din valurile păcatului şi ne-a scos din potopul întunericului.Hristos-Biserica ne-a înălţat deasupra viforului morţii şi ne-a descoperit nouă prin sfinţii şi drept slăvitorii Împăraţi Constantin şi mama Sa,Elena,semnul de biruinţă,care scut şi pavăză ne este spre mântuire.Acum şi pururea şi-n vecii vecilor,amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu