S150720171207H/
Printre oamenii din jurul meu sunt unii pierduți. Întorși cu spatele la
Dumnezeu. Rătăciți, ar fi cuvântul potrivit, pentru că la Dumnezeu există
pururi nădejde pentru oricare. Zilnic, însă, primesc, vin peste mine, semnalele
unei umanități plecate din firescul originar, ieșite din matca bunei rânduieli,
scăpate de sub ordinea dreptei viețuiri, libere după poftă și plăcere, rătăcită,
poate definitiv. Pentru această umanitate sunt pictorisitor. Adică, un pictor
care mărturisește. O credință. Un crez. Un Dumnezeu.
Omul trebuie restaurat.
Din nou! Prin credință, în biserică. Cred că rostul omului meu, așa cum îl
pictez, este să arăt că OM-ul, în cea mai bună variantă a lui, ca sens și devenire,
nu se poate realiza decât prin credința în Hristos într-una sobornicească și
apostolică Biserică. Omul deplin există pentru că l-a făcut posibil Iisus Hristos.
Există și calea regală de a ajunge la omul deplin, pentru că ne-a arătat-o CEL
CE S-A COBORÂT PE SINE ca să ne putem înălța, noi toți, prin el. OM-ul căii
regale! Acesta-i omul pe care îl descopăr. Acesta-i omul pe care-l arăt. Ceea
ce spun în lucrările mele ca pentru mulți, spun, în primul rând, pentru mine.
Ca să-mi fie și mie îndemn. Și îndrumare. Spre mai curată omenie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu